Administrarea Cetăților Dacice, decisă de parlamentari

Ulpia Traiana Sarmizegetusa3
Senatorii au avizat favorabil proiectul legislativ care prevede regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Potrivit acestui proiect de lege, mai multe cetăți dacice aflate în perimetrul județului Hunedoara, care se află în patrimoniul UNESCU dar care au nevoie urgentă de protecție împotriva braconajului arheologic și de lucrări specifice de conservare și restaurare în vederea includerii acestora în circuitul turistic, ar putea trece în administrarea Consiliului județean Hunedoara.Vizate sunt, în acest demers legislativ: Cetatea Costeşti (localitatea Costeşti, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara), Cetatea Costeşti-Blidaru (localitatea Costeşti, comuna Orăştioara de Sus), Cetatea Luncani Piatra Roşie (localitatea Alunu, comuna Boşorod), Cetatea Băniţa (localitatea Băniţa, comuna Băniţa), Cetatea de la Căpâlna (localitatea Căpâlna, comuna Săsciori, judeţul Alba).Până la emiterea unei decizii în ceea ce privește modul de administrare al cetăților dacice din patrimoniul cultural UNESCO mai este necesar doar un vot favorabil pentru acest proiect de lege și la Camera Deputaților.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














