Accident cu 7 victime, la ieșirea din Deva spre Mintia

Accident cu 7 victime, la ieșirea din Deva spre Mintia
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de un parapet
Șapte persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs, marți seară, pe Drumul Național (DN) 7, la ieșirea din Deva spre Mintia, în zona cunoscută sub denumirea de „Izvorul Decebal”. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de salvare.
În coliziune a fost implicat un microbuz în care se aflau șapte pasageri, toți fiind răniți.
„Un microbuz care se deplasa dinspre Mintia spre Deva a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers. Pompierii militari ai Detașamentului Deva au intervenit cu trei autospeciale și două ambulanțe SMURD, la fața locului aflându-se și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au extras cele șapte victime, toate aflându-se în microbuzul implicat în accident. Persoanele rănite au fost transportate la spital”, a declarat Lucian Morogan, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Victimele sunt șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 56 de ani. Patru dintre aceștia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Deva, iar ceilalți trei la spitalul din Hunedoara.
Din primele cercetări ale polițiștilor, microbuzul ar fi acroșat parapetul care desparte sensurile de mers.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:29 - Anca Alexandrescu: ”Este jihad împotriva lui Nicușor Dan și mă bucur foarte tare. Are exact ce a meritat”
- 15:45 - Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): „10 mai – Ziua României Moderne și a părinților fondatori”
- 15:43 - Gest șocant: un bărbat a distrus cu sapa cunoscuta frească „Moartea care râde”, aflată pe zidul unei biserici‑monument istoric din Argeș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News













