Anchetă în cazul deraierii trenului încărcat cu huilă la mina Lonea

Anchetă în cazul deraierii trenului încărcat cu huilă la mina Lonea
Comisia de anchetă va discuta cu toate persoanele implicate în acest caz, de la mecanicul de locomotivă, la șef de sector
Ancheta în cazul deraierii trenului încărcat cu huilă la mina Lonea nu a început încă. Comisia de anchetă constituită la nivelul CEH își va începe activitatea mâine-joi. Are la dispoziție maxim două săptămâni pentru a finaliza raportul.
Directorul general al CEH, Samuel Dioane, spune că în cursul zilei de miercuri s-a lucrat la recuperarea vagoanelor. Joi va fi ridicată și locomotiva, urmând a se stabili care este nivelul defecțiunilor apărute în urma deraierii.
”Comisia de anchetă va discuta cu toate persoanele implicate în acest caz, de la mecanicul de locomotivă, la șef de sector. De mâine (n.r.-joi) comisia de ocupă de anchetă”, a declarat directorul CEH.
Potrivit sursei citate, infrastructura feroviară nu a fost avariată în urma incidentului ce a avut loc în seara de marți.
Patru vagoane încărcate cu huilă, dar și locomotiva, au deraiat, marți seara în drumul spre punctul de descărcare de la fosta mină Petrila. Atât locomotiva, cât și mai multe vagoane au ajuns, în urma incidentului, pe șoseaua de centură a Petrilei.
Trebuie menționat că între mina Lonea și mina Petrila există o cale ferată cu ecartament îngust. Linia ferată este în administrarea CEH.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 20:38 - Escaladare militară: Statele Unite pregătesc desfășurarea de trupe în regiune, după tensiunile cu Iran
- 19:55 - Tensiuni în creștere: Statele Unite, criticate de Europa pentru lipsa de consultare în deciziile militare
- 18:37 - „Dragonul” s-a întors! Radu Drăgușin revine la națională și intră direct titular în meciul decisiv cu Turcia
- 17:52 - Final de fugă pentru trei condamnați: capturați pe Aeroportul din Bacău după ani petrecuți în Italia
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











