Recomandările vin în contextul în care meteorologii au emis, duminică, o avertizare de Cod galben, valabilă în data de 14 ianuarie, între orele 02:00 – 14:00, precum și o informare meteorologică prin care anunță precipitații mixte în zonele joase de relief din vestul țării.
„Înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.). De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să nu se aventureze în zonele muntoase în care va ninge abundent și va viscoli, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și jandarmilor montani și să poarte haine adecvate temperaturilor scăzute înregistrare în această perioadă”, au transmis, astăzi, reprezentanții MAI.