Ședință extraordinară la CL Deva. Patru proiecte de hotărâre, supuse votului aleșilor locali

72736175_2434345423554900_4856360044603637760_n
Consilierii locali ai municipiului Deva au fost convocați astăzi, 14 octombrie, în ședință extraordinară. Membrii legislativului devean se vor întruni începând cu ora 11:00, în sala Consiliului Local (CL).
Pe ordinea de zi sunt patru proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea vizează modificarea Hotărârii Consiliului local nr. 84/2015 privind aprobarea contractării de către municipiul Deva a unei finanțări rambursabile interne în valoare de 30.000.000,00 lei, cu modificările și completările ulterioare, al doilea organizarea evenimentelor care se vor desfăşura în luna decembrie 2019 cu prilejul sărbătorilor de iarnă. De asemenea, se va mai supune la vot un alt proiect de hotărâre referitor la participarea municipiului Deva, a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara și a Palatului Copiilor Deva, în calitate de coorganizatori alături de A.C. Urban Vision Deva, la evenimentul ”Sesiune de artă urbană” ediția a II-a, eveniment ce se va desfășura în perioada 16 octombrie – 10 decembrie 2019. Ultimul punct de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi vizează virarea de credite bugetare între capitole, precum și modificarea listei de investiții aferentă bugetului creditelor interne.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











