Plecarea neașteptată a lui JD Vance din Ungaria: vicepreședintele SUA, trimis în misiune crucială

JD Vance
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și-a întrerupt neașteptat vizita la Budapesta și a părăsit miercuri seară capitala Ungariei, deși inițial era așteptat să rămână încă o zi.
Oficialul american a fost surprins plecând de pe Aeroportul Internațional Ferenc Liszt, unde a oferit doar declarații scurte jurnaliștilor înainte de a urca la bordul Air Force Two.
Schimbarea bruscă a programului vine după ce Casa Albă a anunțat că JD Vance va conduce delegația americană la negocierile de pace cu Iranul, programate să înceapă vineri la Islamabad.
Discuțiile din Islamabad sunt considerate unele dintre cele mai importante evoluții diplomatice din ultimele săptămâni în regiune.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a subliniat rolul-cheie al vicepreședintelui în aceste negocieri, afirmând că acesta a avut „un rol foarte important și esențial încă de la început”.
Aceasta l-a descris pe JD Vance drept „mâna dreaptă” a președintelui Donald Trump în cadrul eforturilor diplomatice ale administrației americane.
Citește și:
- 14:23 - Primăriile au demarat controale. Românii care stau la curte pot primi amenzi de până la 5.000 de lei
- 14:09 - MApN a venit cu precizări despre conturile sparte de hackeri proruși: Datele vizate nu erau clasificate
- 12:19 - Moțiunea de cenzură prinde contur: peste 120 de semnături confirmate pentru demiterea lui Ilie Bolojan
- 11:09 - Amenzi pentru cei care nu-și fac asigurarea obligatorie a locuinței. Statul pregătește noi modificări la modul de aplicare al legii
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










