Va fi încorporat în cadrul Muzeului Castelului Corvinilor.
Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie din Hunedoara se va desființa și va fi încorporat în cadrul Muzeului Castelului Corvinilor.
Demersul vizează amenajarea unui complex muzeal (cu spații expoziționale) atât în castel cât și în clădirile din curtea exterioară a Castelului Corvinilor (Curtea Husarilor) cu expoziții realizate într-un mod unitar, care va crește atractivitatea monumentului, precum și timpul de vizitare alocat acestuia, fapt ce va duce la reținerea unui segment al publicului vizitator în oraș, se arată în raportul unei hotărâri de Consiliu Local.
„În condițiile înmulțirii evenimentelor la Castel și a creșterii numărului de vizitatori unificarea celor două instituții muzeale și a caselor de bilete aferente, va duce la o mai bună gestionare a resurselor umane și financiare. Se va realiza un plan de pază și se vor implementa prevederile analizelor de risc într-un mod unitar și armonios. Noua instituție va beneficia de o organigramă dimensionată pe nevoile actuale, impuse de dinamica dezvoltării expozițiilor, valorificarea de noi spații muzeale, înmulțirea numărului de evenimente cultural-artistice și educative, precum și creșterea numărului de vizitatori”, se arată în același raport.
Sursa: Realitatea de Hunedoara