Actualitate· 3 min citire

Ministrul Raluca Turcan anunță un nou proiect de lege: ”Aliniază domeniul cu standardele internaționale actuale”

Ministrul Raluca Turcan anunță un nou proiect de lege: ”Aliniază domeniul cu standardele internaţionale actuale”

Ministrul Raluca Turcan anunță un nou proiect de lege: ”Aliniază domeniul cu standardele internaţionale actuale”

Realitatea de Hunedoara
Scris de Realitatea de Hunedoara Publicat: 24 oct. 2023, 09:07

Un proiect de lege care vizează modernizarea finanțării pentru dezvoltare și producție de film prin renunțarea la creditul direct rambursabil și introducerea subvenției ca formă de sprijin a fost pus, luni, în dezbatere publică de Ministerul Culturii.

Un proiect de lege care vizează modernizarea finanțării pentru dezvoltare și producție de film prin renunțarea la creditul direct rambursabil și introducerea subvenției ca formă de sprijin a fost pus, luni, în dezbatere publică de Ministerul Culturii.

Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Raluca Turcan, care a afirmat că punerea în dezbatere publică a proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului 39 /2005 privind cinematografia, reprezintă "o reformă ambițioasă" care urmărește să alinieze domeniul cu standardele internaționale actuale, conform Agerpres.

"Cred că este crucial să ne concentrăm eforturile asupra promovării filmului românesc și a producțiilor de înaltă calitate artistică, care să reflecte valorile culturale, atât naționale, cât și europene, iar noul cadru de sprijin pentru calitate artistică își propune să încurajeze dezvoltarea tinerelor talente din industria cinematografică și să consolideze prezența noastră pe piața internațională de film", a scris Turcan, luni, pe Facebook.

Potrivit expunerii de motive, modificările propuse prin proiectul de lege menționat au ca scop principal corelarea legislației naționale cu cea europeană, tratatele bilaterale și cele internaționale. Subsidiar, este necesară adaptarea sistemului de finanțare la cerințele actuale ale sectorului cinematografic, care să reflecte schimbările în nevoile și tendințele industriei, precum și actualizarea acțiunilor și activităților ce pot fi susținute din Fondul cinematografic și reducerea procesului administrativ.

"Cea mai importantă modificare vizează modernizarea finanțării pentru dezvoltare și producție de film prin renunțarea la finanțarea prin credit direct rambursabil și introducerea subvenției ca formă de sprijin pentru dezvoltarea și producția de film. Această schimbare se aliniază cu practicile comunitare din domeniu și va contribui la creșterea sustenabilă a industriei noastre cinematografice, eliminând decalajele dintre țara noastră și cele de la nivelul UE. În acest moment, majoritatea fondurilor de stat dedicate cinematografiei la nivel european sunt acordate sub formă de sprijin nerambursabil, ceea ce creează un avantaj comercial pentru casele de producție din celelalte țări membre UE", se arată în documentul amintit.

Sprijinul nerambursabil oferă o stabilitate mai mare pentru producătorii de film și poate stimula dezvoltarea proiectelor cinematografice. Faptul că majoritatea fondurilor de stat din UE sunt acordate sub formă de sprijin nerambursabil poate crea decalaje competitive. Prin alinierea la această practică, se încearcă eliminarea acestor decalaje și oferirea unui mediu mai echitabil pentru producătorii de film din țara respectivă, precizează sursa citată.

De asemenea, se propune optimizarea procesului de finanțare prin desecretizarea fazei concursului de scenarii și implementarea a două sesiuni continue de finanțare pe parcursul unui an.

Sunt stabilite termene și durate fixe de depunere a dosarelor de concurs, prin intermediul unei platforme digitale, pentru a aduce fluiditate și predictibilitate în procesul de finanțare.

Proiectul propune și clarificarea atribuțiilor membrilor din comisiile de selecție, perioada în care aceștia dețin această funcție și incompatibilitățile asociate, ceea ce va contribui la evitarea conflictelor de interese și la asigurarea unui proces transparent atât în selecție, cât și în calitatea comisiilor ce urmează să stabilească proiectele finanțabile prin concurs selectiv.

O altă măsură propusă se referă la diferențierea secțiunilor de finanțare prin concurs de proiecte, inclusiv prin introducerea secțiunii coproducțiilor minoritare, care facilitează îndeplinirea unor obligații de reciprocitate cu alte state cu care există o colaborarea strânsă, și la delimitarea clară a tipurilor de proiecte pentru care se poate primi finanțare la fiecare secțiune de concurs.


Sursa: Realitatea Din PNL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate