Startul competiției sportive „Turul Ciclist al Hunedoarei” se va da astăzi, 23 august, la Deva.
Competiția, aflată la prima ediție, se desfășoară până duminică, 25 august, inclusiv, și se adresează cicliștilor profesioniști și amatori de la cluburile de profil din țară. Întrecerea sportivă are trei etape. Prima dintre acestea se desfășoară contratimp individual, în condiții de trafic închis, pe o distanță de 10 kilometri, a doua, fond, în condiții de circulație restricționată la o bandă pe sens, pe o distanță de 125 kilometri, iar a treia, fond în condiții de circulație restricționată la o bandă pe sens, pe o distanță de 120 kilometri.
“Turul Ciclist al Hunedoarei” este organizat de Asociația Județeană de Ciclism Hunedoara și Primăria Municipiului Deva. Câștigătorii vor primi medalii, cupe și tricouri cu însemne distincte.
Aviz șoferilor. Se închide circulația pe unele străzi ale municipiului
Pentru buna desfășurare a competiției, traficul rutier în municipiul Deva va fi închis după cum urmează:
- sâmbătă, 24 august 2019, între orele 7:00-19:00 - pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, de la intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu până la intersecția cu Piața Victoriei
- duminică, 25 august 2019, între orele 07:00-19:00 - pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, de la intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu până la intersecția cu Piața Victoriei
Organizatorii competiției sportive fac apel la participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și să folosească rute ocolitoare.