Actualitate· 2 min citire

Începe Festivalul Internațional "Carpatica". Participanții, primiți de oficialitățile locale, la Deva

65577559_2305269129561609_4029350038625845248_o

65577559_2305269129561609_4029350038625845248_o

Scris de Stefan Ramona Publicat: 27 iun. 2019, 12:49

Reprezentanții ansamblurilor folclorice, care participă la cea de-a XX-a a Festivalului Internațional "Carpatica”, au fost primiți de oficialitățile locale.

65535269_2305268786228310_6899587677935370240_o
Tinerii și copiii, sosiți la Deva din patru țări, precum și din alte județe ale țării, au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Bobora, și de consilierii județeni.

65446368_2305268462895009_7058692843040145408_o
65316949_2305268469561675_2207785830649430016_o

La ediția din acest an, participă ansambluri folclorice din Bulgaria, Serbia, Ucraina și Slovacia, precum și din șapte județe ale țării noastre. Delegații au fost întâmpinați cu un mesaj de bun-venit din partea șefului CJ Hunedoara, care le-a urat ședere plăcută în județ și succes în activitatea de promovare a folclorului și tradițiilor specifice fiecărei țări sau regiuni în parte.

Paradă pe străzile Devei

Festivalul va debuta în această după-amiază. O paradă a portului popular va avea loc, de la ora 18:00, pe bulevardele din centrul Devei. O oră mai târziu, respectiv de la 19:00, este programată deschiderea oficială a evenimentului, urmată de un spectacol în aer liber, în Piața Victoriei. Vineri, vor avea loc spectacole la Băcia (ora 12:00) și Petrila (ora 17:00). Sâmbătă, de la ora 17:00, la Brad va avea loc parada prin oraș, urmată de un spectacol și festivitatea de închidere a evenimentului (ora 18:00 - Parcul Tineretului)).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News