Actualitate· 2 min citire

“Cupa Cetății” la lupte pe nisip, la ștrandul din Deva

f3

f3

Scris de Stefan Ramona Publicat: 11 iul. 2019, 16:17

Eveniment organizat în premieră la Deva, ce va avea loc în incinta ștrandului din oraș. Locuitorii sunt invitați să asiste la o competiție de lupte pe nisip. Evenimentul, intitulat „Cupa Cetății”, se va desfășura sâmbătă, 13 iulie, între orele 11:00 și 15:00.

În competiție vor intra mai multe cluburi de gen: CSS Hunedoara, CSS Petroșani, CS Inter Petrila, CSS Jimbolia, CSS Reghin, CSS Cluj, CSS Timișoara, CSS Reșița, CS Buziaș și nu în ultimul rând, gazdele - sportivi din cadrul Liceului cu Program Sportiv ,,Cetate”Deva. Sportivii de la Deva sunt antrenați de profesorii: Liviu Suraj Moravan, Gheorghe Văcărașu, Ioan Ailincăi și Matei Partenie.

Luptătorii, fete și băieți, medaliați la competiții naționale se vor întrece pentru un loc pe podium. Concursul se adresează categoriilor de vârstă juniori III și juniori IV, masculin și feminin. Sportivii clasați pe primele trei locuri vor fi premiați. De asemenea, în funcție de numărul de sportivi medaliați de la fiecare club, se va face și un clasament final pe echipe. Premiile vor consta în diplome, medalii și tricouri.

"Cupa Cetății" la Lupte pe nisip este organizată de Liceul cu Program Sportiv ,,Cetate” Deva, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara.

Iubitorii acestui gen de sport sunt așteptați la competiție pentru a-i încuraja pe concurenți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News