Bacalaureat 2019. Aproximativ 2.800 de absolvenți hunedoreni susțin „examenul maturității”

bacalaureat
Bacalaureatul a început astăzi, 3 iunie, cu prima probă, cea de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
La nivelul județului Hunedoara, 2.857 de absolvenți de liceu s-au înscris la prima sesiune a acestui examen național. Dintre aceștia, 2.347 sunt din promoția curentă, iar restul, 510 candidați -din seriile anterioare, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara.
Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua mâine, 4 iunie, și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 - 6 iunie). În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, vor începe luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba la Limba si literatura maternă este programată marți, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului și specializării - se va desfășura joi, 4 iulie.
Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie și este urmată de depunerea eventualelor contestațiilor. Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate eventualele contestații, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














