Aviz locuitorilor Devei care vor să închirieze locuri de parcare

Foto Ghiseu Contracte loc parcare
Locuitorii municipiului Deva, care doresc să încheie contracte de închiriere a unui loc de parcare, sunt aşteptaţi pentru semnarea documentelor.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, programul de lucru cu publicul, la Serviciul Administrare Domeniu Public şi Privat, este de luni până joi, între orele 08:30 şi 12:00, respectiv 12:30 şi 16:00, iar în zilele de vineri, de la ora 08:30 şi până la 12:30.
Regulamentul de închiriere a locurilor de parcare, inclusiv actele necesare pentru încheierea contractului de închiriere, precum și obligațiile chiriașului pot fi consultate pe site-ul Primăriei Deva. De asemenea, tot pe site-ul instituţiei se regăseşte şi valoarea chiriilor anuale pentru închirierea locurilor de parcare arondate blocurilor de locuințe din municipiul Deva, aprobată prin hotărâre de Consiliu Local.
Peste 1.800 de locuri, rezervate deja
De la începutul lunii februarie anul acesta, aproape 1.870 de persoane au încheiat contracte de închiriere a unui loc de parcare în parcările de reședință din municipiul Deva, potrivit reprezentanților Serviciului Administrare Domeniu Public și Privat.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










