Ajutoare de urgență de la Guvern pentru 25 de familii din județul Hunedoara

bani
Un număr de 25 de familii și persoane singure, din județul Hunedoara, vor primi ajutoare de urgență de la Guvern, potrivit unei hotărâri care a fost adoptată.
Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, acordarea unor ajutoare de urgență unui număr total de 550 de familii și persoane singure din toată țara, care se află în situații de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației. Hotărârea vizează și 25 de familii și persoane singure din județul Hunedoara. Acestea vor primi ajutoare în valoare totală de 117.000 de lei.
"Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul AgențieiNaționalepentru Plăți și Inspecție Socială,care a transmis situațiacentralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii și Justiției Sociale”, se arată în hotărârea de Guvern care a fost adoptată.
Valoarea totală a ajutoarelor acordate la nivel național este de peste două milioane de lei.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

