A început „Deva Jazz Festival”. Iubitorii acestui gen muzical, așteptați în Parcul Cetății

48381876_1378961122239997_6100553160483405824_n
Weekend cu jazz, la Deva. Cea de-a doua ediție a „Deva Jazz Festival” a fost deschisă oficial. Iubitorii acestui gen muzical sunt așteptați, în acest sfârșit de săptămână, în Parcul Cetății din oraș.

Nume cunoscute și recunoscute la nivel mondial sunt prezente. Momentul de vârf al festivalului este asigurat de către „regina muzicii soul”, Martha High, împreună cu The Soul Cookers (SUA). Directorul Deva Jazz Festival, Cristian Răcășan afirmă că a pregătit o mulțime de surprize și noutăți pentru iubitorii de jazz și nu numai.

Evenimentul este condimentat cu workshop-uri și ateliere muzicale pentru copii, susținute de artiști și moderatori, la care curioșii pot lua contact pentru prima dată cu instrumente precum: vibrafon, tobe, percuții, claviaturi sau chitară, în fiecare zi a festivalului, de la ora 12:00, în filigoria din Parcul Cetății Deva. De asemenea, participanții la festival au ocazia să cunoască o parte din creația artiștilor vizuali, membrii ai Asociației Artiștilor Fotografi din Județul Hunedoara. Ei expun în aer liber peste 40 de lucrări de fotografie de mari dimensiuni, cu teme diferite, care vizează în special Deva și Cetatea Devei.
O noutate a celei de a doua ediții este lansarea cărții „Nostimade muzicale” - povești culese de muzicianul de jazz, Johnny Bota, de la Bega Blues Band, din care amatorii pot afla ce șotii și glume au făcut jazz-manii de-a lungul timpului. Momentul „Jazz și sculptură” – o expoziție cu lucrări ale artiștilor vizuali Ioan Șeu și Decebal Crăciun de la UAP România face din festival un eveniment cultural de excepție. Participanții la festival vor putea câștiga în fiecare seară, faimosul tricou al evenimentului.
Organizatorii Deva Jazz Festival sunt sprijiniți de un grup de elevi de la Colegiul Național „Decebal” Deva, vorbitori de engleză, germană, maghiară și care vor fi de un real folos pentru a comunica și a ghida artiștii. Accesul la Deva Jazz Festival este liber.
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News


























