Consiliul Județean Hunedoara a reușit, într-un final, să demareze lucrările pentru reabilitarea drumului care face legătura dintre municipiul Lupeni și stațiunea montană Straja. Încă de la finalul sezonului de vară, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a solicitat demararea lucrărilor de modernizare, dată fiind importanța acestui carosabil pentru turismul montan din Straja.

Doar 3 kilometri de drum vor fi asfaltați în perioada imediat următoare. Potrivit edililor, modernizarea drumului era imperios necesară, având în vedere afluxul mare de turiști pe timpul iernii.

“Consiliul Județean Hunedoara a demarat lucrările de asfaltare la DJ664A. A început turnarea stratului de uzură pe drumul județean care leagă municipiul Lupeni de stațiunea Straja. Lucrările se vor derula pe o suprafață de aproximativ 3 km. Pe timp de iarnă avem 5000 de turiști zilnic, pe timp de vară am avut 1000 de turiști zilnic și au avut un drum destul de impracticabil. Noi trebuie să prioritizăm aceste lucruri, iar în acest sens am cerut sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Fără acest drum nu o să putem să facem lucrurile pe care ni le-am propus pentru anul viitor, adică turismul nu o să mai meargă în condiții bune”, spune Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Sumele pentru realizarea lucrărilor vin de la Consiliul Județean Hunedoara, care are în administrare această arteră rutieră.

 

 

Articolul precedentDeva24 are peste 1000 de utilizatori
Articolul următor“Ziua Porților Deschise” la Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva