Lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva ar putea fi inaugurat abia în primăvara anului viitor. Șoferii nu vor putea circula mai repede pe segmentul cuprins între Ilia și Holdea, după cum consideră reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură”, care au fost, recent, din nou, „în vizită” pe acest tronson al șoselei de mare viteză aflată în construcție.

Ei au publicat o nouă serie de imagini, realizate din aer și de la sol, cu stadiul lucrărilor în cele două puncte nevralgice rămase pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva.

Din spusele acestora, în apropierea nodului rutier de la Ilia mobilizarea constructorului este corespunzătoare, terasamentul ridicându-se într-un ritm alert. În celălalt capăt al șantierului, la Holdea, săpăturile au avansat în ultimele săptămâni, estimându-se finalizarea acestora în 2018. Tot acolo se așteaptă încheierea licitației pentru lucrările suplimentare, astfel încât să poată fi executată breteaua de conectare a autostrăzii cu Drumul Național (DN) 68A.

Recepția, întârziată mai bine de un an și jumătate

„Deși am fi putut circula pe acest sector de 21 de kilometri încă de la finalul anului 2017, autostrada ar putea fi inaugurată abia în primăvara lui 2019, într-un scenariu realist-optimist! Fuga de responsabilitate, bâlbele și incompetența autorităților din ultimii doi ani, dar și problemele tehnice întâmpinate de constructor vor genera o întârziere de mai bine de un an și jumătate”, spun reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură”.

Sursa foto: Asociația „Pro Infrastructură”
Articolul precedentClădire reprezentativă din Deva, iluminată în culoarea speranței
Articolul următorAtenție, șoferi! Un transport agabaritic va tranzita județul Hunedoara