Angela Ujfalvi s-a născut fix acum 100 de ani. A trăit în cele mai grele vremuri și a trecut peste toate greutățile vieții, iar acum a ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani. Pentru acest lucru, doamna Angela, cea care s-a născut odată cu România a fost în centrul atenției. Autoritățile locale de la Petrila au ținut să o premieze într-un cadru festiv.

“Un eveniment unic și deosebit pentru orașul Petrila. Este greu să ajungi la vârsta de 100 de ani, ne bucurăm că avem în orașul Petrila o persoană care a ajuns la această vârstă, chiar în Anul Centenarului. Am ales chiar astăzi, de ziua doamnei Angela Ujfalvi, să o aniversăm la împlinirea acestei frumoase vârste, i-am acordat din partea Consiliului Local o primă de 1000 de lei, un tort aniversar, o diplomă și flori. Ca și surpriză din partea noastră, punctând diferența dintre generații, am invitat o tânără interpretă de folclor din Petrila, Miruna Cigmăian, care i-a cântat ”La mulți ani!” și i-a dedicat câteva melodii de muzică populară”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

La Petrila mai trăiește o persoană care anul viitor ar urma să împlinească 100 de ani.

 

Articolul precedentAproape 120 de hunedoreni, angajați pe loc la Bursa locurilor de muncă
Articolul următorSTATISTICI DSP| 3.000 de bebeluși, născuți, anual, în județul Hunedoara