Piaţa de la poalele Cetăţii din Deva este animată, în acest weekend, de „Ziua Recoltei”, eveniment care reuneşte aproximativ 50 de comercianți și producători tradiționali din șase județe ale ţării.

 


Producători tradiționali și comercianți din județele Hunedoara, Arad, Bihor, Cluj, Dolj și Harghita oferă spre vânzare legume și fructe de sezon, conserve și dulcețuri, produse apicole și lactate, must și vinuri românești, ceaiuri, flori, suvenire, ceramică și alte produse de artizanat. Nu lipsesc plăcintele tradiționale și dulciurile, alături de mici, virșli, pește, bere și băuturi răcoritoare.

Manifestarea plină de voie bună a debutat ieri, 4 octombrie, cu un spectacol folcloric susținut de soliștii Mihai Petreuș, Nelu Ban Fîntînă, Elena Evsei, Aida Busuioc și Formația, Gabi Nicolae, George Pârvan și Ovidiu Pâs.

În această seară, de la ora 17:30, vor urca pe scenă Lorena Pascu, Ana Almășana Ciontea, Vlad Lință și Cristian Țăran;Ansamblul folcloric ”Românașul” al Liceului de Arte ”Sigismund Toduță” Deva; soliști: Mihai Cetean, Bianca Iacoboni, Teodora Petruț, Alexandra Cornea, Ioana Gavrilă, Raluca Nicoară și Roxana Stîngă; acompaniază taraful ”Românașul” (dirijor: prof. Ovidiu Demea); Grupul folcloric ”Lele de la Orăștie”; soliști: Raisa Crăciun, Alexandra Mihaela Gavrilă, Nadia Jurca, Antonia Cătălina Neag, Alexia Neag și Denisa Neag; Ansamblul Folcloric ”Șoimușiana”; soliști: Raluca Nicoară, Rori Manolache și Anca Arina, Grupul folcloric ”Florile Dorului” al Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.

Duminică, cei prezenţi vor putea asista la un spectacol folcloric susținut de Bianca Sârbu, Lorena Cheregi, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Nicolae Cristea, Letiția Mihuțiu și Anca Branea, Ansamblul folcloric și Taraful ”Silvana” ale Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.

 

Articolul precedentLotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva ar putea fi deschis în două săptămâni. Anunţul ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc
Articolul următorReparații la termocentrala Paroșeni