Telecabina de pe Dealul Cetății din Deva a fost reparată, însă, aceasta va fi repornită pentru localnici și turiști abia după ce va fi autorizată ISCIR, fapt care s-ar putea întâmpla în aproximativ două săptămâni.

După ce, timp de patru luni nu a fost funcțională din cauza unei defecțiuni tehnice, telecabina de pe Cetatea Devei va transporta, din nou, turiști în curând. O echipă de specialiști, de la firma austriacă producătoare a instalației pe cablu, a venit în municipiul Deva și a remediat problema care a existat. Conducerea municipalității a confirmat faptul că ascensorul înclinat a fost reparat. Reprezentanții administrației publice locale spun că acesta va fi pus în mișcare după ce va fi autorizată ISCIR.

Primele probe de funcționare a telecabinei din Deva au fost făcute zilele acestea.

Vestea bună a zilei de astăzi

Publicată de Alin Bena pe Marţi, 5 februarie 2019

Articolul precedentÎncă o pierdere pentru PSD Hunedoara. Consilierul județean Ion Hojda, în „barca” lui Ponta
Articolul următorCompania Națională de Investiții mai face pași pentru bazinul didactic de la Petrila