Dosar penal deschis în cazul accidentului de la circul care a venit la Hunedoara, după ce o tânără acrobată a căzut în gol de la aproape cinci metri înălţime, în timpul spectacolului de sâmbătă după-amiază.

 

Comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara, a declarat că, Poliţia municipiului Hunedoara a întocmit un dosar penal de vătămare corporală din culpă. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, ancheta urmând să stabilească circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Tânăra acrobată rănită are 19 ani şi este de cetăţenie maghiară. În urma căzăturii, aceasta a suferit mai multe fracturi, la mâini şi la picioare, precum şi la bazin, în prezent, fiind internată la spitalul din Hunedoara. Medicii hunedoreni urmează să stabilească dacă este necesar să fie supusă unei intervenţii chirurgicale.

Reamintim că, incidentul s-a produs în timpul spectacolului de sâmbătă după-amiază, poliţia fiind sesizată în jurul orei 15:30. Tânăra s-a prăbuşit în gol, după ce coarda ce o susţinea a cedat. Totul s-a întâmplat în faţa publicului prezent sub cupola circului.

Sursa video: adevarul.ro

Articolul precedentMinerii nu au siguranța zilei de mâine
Articolul următorDouă eleve din Deva, premiate la „Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor”