Dosar penal şi ordin de protecție provizoriu emis de poliţişti împotriva unui  bărbat din oraşul Uricani, care i-a adresat ameninţări fostei concubine. 

În data de 08.01.2019, în jurul orei  23:10, Poliţia Oraşului Uricani a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 32 de ani, din Uricani, despre faptul că fostul său concubin, în vârstă de 25 de ani, a amenințat-o și a provocat distrugeri unei uși, cu o secure.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a identificat reclamanta, aceasta declarând verbal că s-a refugiat la o vecină de frica fostului său concubin, care a amenințat-o cu acte de violență și cu moartea. Acesta avea asupra sa o secure, cu care a provocat distrugeri unei uși de la palierul etajului unde cei doi locuiesc, după care a plecat, însă a continuat să o amenințe pe femeie prin intermediul SMS-urilor.

Bărbatul recalcitrant a fost identificat de către poliţişti la domiciliul mamei sale și condus la sediul Poliției, pentru cercetări.

În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și au întocmit dosar penal, în funcţie de probatoriul şi de actele de sesizare existente putând fi extinse cercetările şi cu privire la comiterea altor fapte de natură penală. Totodată, poliţiştii au emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile.

 

Articolul precedentPrimăria Hunedoara vrea să schimbe radical înfățișarea centrului istoric din oraș
Articolul următorDramă fără margini. Copilul de şase ani, înecat la „Aqualand” Deva, s-a stins din viaţă