Primăria Deva va oferi şi anul viitor tichete sociale pentru cumpărarea de centrale termice individuale.

Modul de desfăşurare a programului, precum şi condiţiile de acordare a beneficiilor sociale, vor fi stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local Deva. Autorităţile precizează că persoanele singure sau familiile pentru achiziţionarea unei centrale termice individuale pot depune, în continuare, cereri la Direcţia de Asistenţă Socială.

Programul a debutat în luna iunie, iar valoarea sumei subvenţionate de la bugetul local pentru un beneficiar este de 2.500 de lei. Până acum au fost acordate doar 44 de tichete unor persoane sau familii care au venituri nete de maximum 1.386 lei/lună/persoană.

Municipiul Deva a rămas fără apă caldă şi căldură din luna martie, după ce termocentrala Mintia, producătorul de agent termic, s-a oprit pentru că nu mai avea cărbune. Măsura a afectat locatarii a peste 4.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, şcolile şi instituţiile publice din oraş.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentBilanț coronavirus 10 decembrie: 931 cazuri noi și 97 de decese dintre care 25 anterioare
Articolul următorPeste 100 de arme ridicate de polițiști la percheziții organizate, joi, în majoritatea județelor