Direcția de Asistență Socială Deva continuă seria lucrărilor de întreținere și reparații curente la blocurile de locuințe sociale și camerele de cămin pe care le are în administrare.
 
 Principalele intervenții realizate în ultima perioadă:
 lucrări de refacere a tencuielii decorative exterioare – la Blocul nr. 9, de pe strada Zăvoi; lucrările vor continua și la intrarea în cele patru scări ale imobilului
 schimbarea cutiilor poștale deteriorate – la Blocul nr. 6, de pe strada Zăvoi; astfel de lucrări vor fi efectuate și la celelalte imobile din cartier
 verificarea instalațiilor de alimentare cu apă și înlocuirea apometrelor care prezintă defecțiuni sau nu mai înregistrează consumul real – la blocurile din cartierele Nicolae Grigorescu și Zăvoi
 schimbarea pompei de apă uzată, care prezenta defecțiuni – la Blocul nr. 9 (scara 1), din zona Zăvoi, pentru a preveni inundarea subsolului și infiltrarea apei în structura de rezistență a imobilului
 schimbarea corpurilor de iluminat cu senzor de mișcare din spațiile comune ale imobilelor situate pe str. 1 Mai, nr. 27 și Aleea Streiului, nr. 24
 reparații curente și întreținere tâmplărie și feronerie uși și ferestre – la imobilul de pe Aleea Streiului, nr. 24
 schimbarea corpurilor de iluminat cu defecțiuni, precum și reparații și întreținere mobilier și tâmplărie și feronerie uși, ferestre – la Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva.
 
 Lucrările de întreţinere și reparații la imobilele sociale sunt efectuate la solicitarea chiriașilor, de către angajaţi ai Biroului Administrare Exploatare Locuinţe al Direcției de Asistență Socială Deva.
 
 TELEFOANELE CHIRIAȘULUI. Persoanele care locuiesc în blocurile sociale și camerele de cămin din municipiul Deva pot semnala Direcției de Asistență Socială Deva eventualele defecțiuni și avarii produse la instalațiile, echipamentele și spațiile care constituie părți comune apelând numerele de telefon 0755.878.365 și 0755.878.328, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00. În cazul producerii unor avarii majore, echipele de intervenție vor acționa în cel mai scurt timp posibil.
 
 Direcția de Asistență Socială Deva reamintește locatarilor din blocurile sociale și camerele de cămin din municipiul Deva obligația contractuală de a folosi bunurile date în locațiune cu prudență și diligență, potrivit destinației stabilite prin contract.
 
 În prezent, DAS Deva administrează un număr total de 657 de locuințe sociale și camere de cămin, situate în mai multe zone ale orașului.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentSpecialiștii au stabilit. Acesta a fost cel mai TRAGIC an din istoria omenirii
Articolul următorConsultații gratuite la Deva, de Ziua Națională a Inimii