Devenii care încă nu și-au plătit taxele și impozitele locale trebuie să se grăbească pentru a putea beneficia de bonificația de cinci la sută acordată. Contribuabilii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru achitarea obligațiilor fiscale.

Termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente primului semestrului al anului a fost prelungit până luni, 1 aprilie, potrivit reprezentanților Direcției Impozite și Taxe Locale Deva. Măsura a fost luată având în vedere că ziua de 31 martie 2019 este nelucrătoare.

Majorări percepute după data de 1 aprilie

Locuitorii care nu vor apuca să își achite „birurile” până atunci trebuie să știe că, după data de 1 aprilie, se va percepe o majorare de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate la termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună de întârziere.

Pentru a evita aglomerația de la ghișeele Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, contribuabilii pot achita online impozitele și taxele locale, pe portalul ghiseul.ro.

Programul de încasări la ghişeele Direcției Impozite şi Taxe Locale Deva este următorul: luni, marţi și joi – între orele 8:15-16:30; miercuri – între orele 8:15-18:30 și vineri – între orele 8:15-16:30.

Articolul precedentS-au găsit bani pentru copiii de „aur” ai Hunedoarei. Nu vor rata „Mondialul” din America
Articolul următorFOTO| Pietonala de la Hunedoara, gata până la începutul lunii mai