Sezonul de iarnă din Parâng debutează la mijlocul lunii. Noul sezon turistic din stațiunea montană Parâng va debuta după data de 15 decembrie. Dacă vremea se va menține rece, iar în munte va continua să ningă, vor fi puse în funcțiune și tunurile de zăpadă. În plus, turiștii care aleg ca destinație stațiunea montană Parâng vor avea parte în acest sezon de o serie de noi investiții.

În paralel, autoritățile locale lucrează și la partea birocratică. În această perioadă se vor transmite documentele cu noile măsurători topografice pentru scoaterea din fondul forestier a unor suprafețe de teren.

De cealaltă parte, în Straja, deja au ajuns primii turiști. Potrivit cabanierilor, în Straja deja au sosit primii turiști care profită de zăpada care este numai bună de schiat. În plus, cabanierii le-au pregăti celor care sărbătoresc Ziua Națională la munte o serie de surprize, dar și multă veselie. Turiștii vor fi serviți cu produse tradiționale, vin fiert și țuică fiartă.

 

 

Articolul precedentUn scriitor român „dă de pământ” cu guvernanţii. Bustul lui Avram Iancu, dezvelit „la reuniunea clubului exclusivist PSD”
Articolul următorTurnicheţii de la Castelul Corvinilor au stârnit controverse. „Nici la Versailles nu se plătește să intri în curte”