Magazinele Enel din judeţele Hunedoara, Timiş, Caraş – Severin și Arad vor fi închise în perioada 31 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, au informat reprezentanții companiei.


În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona după programul obişnuit, respectiv de luni până vineri, programul de funcţionare fiind de la ora 08:00 și până la 16:00.

Clienţii Enel Energie care doresc să îşi achite factura de energie electrică, în această perioadă, pot utiliza modalităţile alternative de plată, precum: numerar prin intermediul reţelelor partenere, ATM-uri (bancomate), debit direct, internet sau virament bancar.

Reprezentanții companiei precizează că, în perioada în care nu este prevăzut program cu publicul, nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică.

Articolul precedentCofinanțarea proiectelor de la Uricani, asigurată de Consiliul Județean Hunedoara
Articolul următorAtenție la obiectele pirotehnice! Un gest necugetat poate face diferența între o noapte de Revelion reușită și o tragedie