Profesorul Mihai Petre (foto), din Hunedoara, poate primi titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului de pe Cerna. Propunerea va fi supusă votului aleșilor locali în ședința ordinară de joi, 31 ianuarie. Distincția îi va fi conferită dascălului în semn de recunoaștere a întregii sale activități profesionale.
Profesorul Mihai Petre s-a născut la 9 iulie 1949, în comuna Sutești, județul Vâlcea. A urmat cursurile Liceului Teoretic Drăgășani (1963-1967) și apoi Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1968-1972), fiind șef de promoție. Deoarece posturile din învățământul superior, pentru care fusese propus ca asistent la Catedra de Limba română și Lingvistică generală, au fost blocate în urma Plenarei CC al PCR din iunie 1972, a trebuit să aleagă un post de profesor, primul de pe listă fiind Școala Generală Nr.3, Hunedoara, la care a profesat între anii 1972-1974.
În 1974 a fost transferat ca profesor de limba și literatura română, la Liceul Sanitar Hunedoara, unde a profesat până în 1993, când a trecut la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”. În cei 46 de ani de catedră în învățământul hunedorean, Mihai Petre a pregătit 46 de promoții (a 47-a este în curs, fiindcă dascălul încă mai predă, la acest moment). Din rândul acestora, mulți s-au afirmat ca medici, profesori, juriști, economiști, politicieni, fără a mai vorbi de cadrele medicale medii.
Numit „Profesor evidențiat”, înainte de Revoluție
Rezultatele muncii sale sunt cunoscute la nivel municipal, județean și național. Pregătirea profesională a continuat cu același interes pentru studiu, cu înscriere la doctorat (1977) și obținerea titlului de Doctor în filologie (1983), cu teza: „Toponimie urbană românească”, cond. șt. Prof. dr. doc. Romulus Todoran. Recunoașterea întregii sale activități social-profesionale și științifice s-a făcut în 1987, prin acordarea titlului de „Profesor evidențiat”.
A participat la Revoluția din 1989, la acțiuni desfășurate în primărie, la poștă, ori în oraș, un timp fiind purtătorul de cuvânt al Comitetului Municipal, împreună cu Iv Martinovici. S-a retras la începerea școlii, în ianuarie, fără să ceară vreodată recunoașterea titlului de participant/luptător/luptător cu merite deosebite etc., considerând participarea sa ca un act de voință personală, nu ca unul generator de recompense materiale.
A fost lector la Catedra de limba română a Universității de Vest, Timișoara, ținând cursul de Limba română și metodica predării ei, la Colegiul de Institutori, Deva, de pe lângă Universitatea de Vest, Timișoara, între anii 1998-2007.
În sensul aceleiași recunoașteri, a fost numit Director al Departamentului de Perfecționare din cadrul Centrului „Eudoxiu Hurmuzaki” pentru românii de pretutindeni, 1999-2000. În 1999 a participat la selecția tinerilor români din zona Cernăuți, pentru obținerea burselor de studiu, iar în 2000 a ținut lecții metodice la Hunedoara, cu un grup de profesori de română din Ucraina, veniți într-o excursie de studii și în județul Hunedoara. Între anii 2002-2005 a ocupat funcția de inspector general-adjunct, la ISJ Hunedoara. A revenit, ulterior, la catedră, în anul 2004 fiindu-i conferit Ordinului Meritul pentru Învățământ, în grad de Comandor.
Profesorul a scris numeroase cărți științifice, articole de lingvistică și de limba și literatura română, proză literară, cărora li se adaugă altele, de beletristică.
În prezent, profesorul Mihai Petre se află în prelungire de activitate la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”, cu aceeași plăcere de a munci la clasă și la masa de scris.
Propunerea de acordarea a titlului de „Cetățean de Onoare” al municipiului Hunedoara a fost făcută de consilierul local Claudiu Sorin Voinia.