Un grup de 30 de copii din oraşul Szombathely-Ungaria, cu care este înfrățit municipiul Hunedoara, va participa, și anul acesta, la o tabără de schi ce va avea loc în stațiunea montană Straja.

Tabăra de schi se va desfășura în perioada 18 -24 februarie și este organizată, de mai mulți ani, în cadrul unui protocol de înfrăţire pe care autoritățile din municipiul Hunedoara îl au cu oraşul Szombathely – Ungaria. Acesta a fost semnat în anul 1990 și prevede şi organizarea de sejururi, pe baza principiului reciprocităţii, pentru grupuri de copii din cele două orașe.

Consiliul Local Hunedoara urmează să aprobe, în ședința ordinară de joi, 31 ianuarie, alocarea banilor care vor fi folosiți pentru organizarea și desfășurarea acestei tabere de schi internaționale. Este vorba despre o sumă în cuantum de până la 45.000 de lei. „Din anul 1993, grupuri de copii din Hunedoara îşi petrec o parte din vacanţa de vară în tabăra internaţională de la Balatonbereny, organizată de municipalitatea oraşului Szombathely, care asigură cazarea şi masa copiilor. Pe perioada de iarnă, copiii din orașul Szombathely participă la o tabără de schi organizată în județul Hunedoara. În baza invitaţiei lansate de Primăria municipiului Hunedoara, anul acesta un grup de 30 de persoane din oraşul Szombathely-Ungaria va participa la tabără internaţională de schi (…). La sosire, grupul va fi întâmpinat de către reprezentanţii primăriei, urmând a fi condus în staţiunea montană Straja Cheltuielile efectuate cu ocazia organizării şi desfăşurării taberei internaţionale de schi în cuantum de până la 45.000 lei, reprezintă cazarea și masa participanților, respectiv 30 persoane din Szombathely și 2 reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local al municipiului Hunedoara, pentru toată perioada taberei. Suma alocată va fi suportată din bugetul local al municipiului Hunedoara, de la capitolul 67.02. Cultură, recreere şi religie, subcapitol 05.02. Tineret, Titlu 20 Bunuri şi Servicii”, se arată în proiectul de hotărâre ce urmează să fie supus aprobării în următoarea ședință de CL Hunedoara.

Articolul precedentProfesorul Mihai Petre, propus pentru titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Hunedoara
Articolul următorCompetiţie de dezbateri ce va reuni, la Deva, 150 de tineri din toate judeţele României