Elevii liceelor din municipiul Petroșani au marcat Unirea Principatelor Române printr-o serie de manifestări festive. Sala de marmură a primăriei din localitate a prins viaţă atunci când elevii de la diferite unităţi de învăţământ au marcat prin cântece, poezii şi piese de teatru acest moment istoric şi de cumpănă în entitatea românească. 

“E un moment foarte important pentru fiecare dintre noi. Sunt 160 de ani de la Unirea Principatelor Române şi mă gândeam că românii au avut inteligeţa cât şi înţelepciunea de a face unirea principatelor printr-o stratagemă foarte frumoasă şi anume alegerea unui singur om, a unui domnitor a celor două principate”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru loan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.

 

 

 

Articolul precedentGripa închide şcolile şi grădiniţele din toată ţara. Cursuri suspendate vineri
Articolul următorSudul judeţului Hunedoara, sub cod galben de vreme rea