Cristina Prună, deputat USR, îl interpelează pe ministrul Energiei, Anton Anton, în legătură cu platforma destinată regiunilor carbonifere aflate în tranziție. Valea Jiului a fost inclusă în această platformă la nivel european, însă până acum niciun rezultat concret nu s-a materializat. În acest sens, deputatul USR Cristina Prună vrea să afle ce pași s-au făcut.

“Stimate domnule ministru, Valea Jiului a fost inclusă anul trecut în Platforma Regiunilor Carbonifere în Tranziție pentru a putea beneficia de fonduri europene în scopul dezvoltării economice  durabile a acestei zone”, arată deputatul USR, Cristina Prună.

În acest sens, deputatul adresează ministrului Energiei, următoarele întrebări

  • Care sunt proiectele trimise la Comisia Europeană pentru finanțare în cadrul programului pilot și care sunt următorii pași pentru finanțare?
  • Ați prezentat, ca unul dintre proiectele eligibile pentru fonduri europene în cadrul platforme, crearea unei unități de producție a hidrogenului în Valea Jiului. Ne puteți explica, în detaliu, conceptul acestui proiect și dacă ați făcut o evaluare a investiției necesare?
  • Ați spus că proiectul “Planeta Petrila” este un alt proiect selectat pentru a primi finanțare europeană prin această platform. Îmi puteți oferi mai multe detalii în ce constă proiectul și care sunt pașii următori?

 

Articolul precedent“Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului”| Cetatea Devei și Centrul Cultural, iluminate în albastru
Articolul următorAngajații termocentralei Mintia ar putea recurge la forme de protest