Întâmplare ca în filme. Polițist „agățat” de portiera unei mașini furată din Hunedoara și târât câțiva metri

Întâmplare parcă desprinsă din filme, la Petroșani. Un hoț care a furat un autoturism, parcat în apropierea unui bloc din municipiul Hunedoara, a încercat să scape de polițiști. Un ofițer a fost rănit după ce s-a prins de portiera mașinii sustrase și a fost târât pe o distanță de câțiva metri. La volan se afla un puști de 16 ani.

Polițiștii din Hunedoara au fost anunțat, duminică, de o persoană din localitate cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul, parcat în apropierea blocului în care locuiește. Proprietarul mașinii, o Skoda Octavia, a făcut un apel inclusiv pe rețeaua de socializare, la cei care îl pot ajuta să îl recupereze autoturismul. Din mesajul acestuia a reieșit că mașina ar fi fost sustrasă în cursul zilei de ieri, între orele 16:50 și 18:10 din zona „Mendi”, Hunedoara.

Astăzi, în jurul prânzului, un agent al Biroului Rutier Petroșani, aflat în timpul liber, a observat mașina furată, parcată pe strada Carpați din Petroșani. Agentul a solicitat sprijinul colegilor din cadrul Biroului Rutier și al Biroului Investigații Criminale Petroșani, care s-au deplasat la fața locului. În momentul în care polițiștii s-au apropiat de mașină, cel de la volan a demarat în trombă, iar în încercarea de a fugi de oamenii legii a avariat două mașini aflate în zonă. De asemenea, l-a rănit pe unul dintre polițiști, un ofițer din cadrul Biroului de Investigații Criminale, dupa care s-a oprit cu mașina într-un gard.

Cel aflat la volan l-a târât câțiva metri pe polițistul care s-a prins de portieră, în incercarea de a opri mașina. Polițistul are fractură la un deget. După ce a abandonat mașina, suspectul a încercat să fugă, însă a fost prins și imobilizat de colegii polițistului rănit. Ofițerul de poliție a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în timp ce cel aflat la volan, un minor de 16 ani, din Hunedoara, a fost condus la sediul Poliției, pentru audieri„, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Minorul va fi cercetat pentru furt calificat, conducere fara permis, distrugere și ulltraj, după cum spun polițiștii.

Articolul precedentAbonamente gratuite la transportul local din Deva și pentru studenți
Articolul următorPrimarii din județ solicită o întrevedere cu Viorica Dăncilă