Hunedoara, tot mai aproape de un transport public modern. Proiecte, declarate eligibile

Cele trei proiecte privind modernizarea transportului public, din municipiul Hunedoara, au fost declarate eligibile în urma evaluării tehnice și financiare de către Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Acestea vor putea intra în următoarea etapă, cea de precontractare.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, cele trei proiecte presupun achiziția de autobuze electrice, introducerea de piste de biciclete, modernizarea stațiilor de autobuz și a sistemului de semaforizare, precum și amenajarea de stații de închiriere a bicicletelor. De asemenea se va extinde sistemul de monitorizare video. „Vor fi modernizate și spațiile verzi pe o suprafață de aproape 5.000 de metri pătrați, vor fi achiziționate 188 de biciclete, vor fi montate bănci, rasteluri pentru biciclete, spoturi de iluminat și spații de încărcare pentru autobuze”, spun cei de la Primăria Hunedoara.

Concret, cele trei proiecte (coridorul central, de est și de vest) înseamnă, pentru municipiul Hunedoara, achiziționarea a 20 de autobuze hibrid, 358 de biciclete (pentru închirierea în sistem bike-sharing), 11 stații de închiriere a bicicletelor, 32 de stații de îmbarcare pentru călători modernizate, 6 stații nou construite, plantarea a 109 arbori maturi și 117 arbuști ornamentali, 12 intersecții semaforizate modernizate, 2 intersecții nou semaforizate, amplasarea a altor 25 de camere de monitorizare video şi un sens giratoriu în zona spitalului municipal. Lungimea zonei pietonale va avea 3.712 de metri, iar cea a pistelor de biciclete, trei kilometri.

Primarul Dan Bobouţanu: „Este un pas foarte important pe care îl facem”

Fiecare proiect în parte are o valoare de circa 9 milioane și jumătate de euro, în total fiind vorba despre aproape 29 de milioane de euro. „Este un pas foarte important pe care îl facem către un transport ecologic, un oraș curat. Odată declarate eligibile, aceste proiecte vor mai trece prin câteva etape la ADR Vest și apoi vom primi pentru ele finanțarea. Asta înseamnă că transportul local din municipiul Hunedoara se va schimba radical, pentru că vom avea autobuze nepoluante și prin crearea mai multor piste de biciclete, vom încuraja cetățeanul să lase mașina acasă și să se deplaseze cu acest mijloc de transport nepoluant”, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Articolul precedentColectă de jucării pentru copiii din centrele de plasament din judeţ, la biblioteca judeţeană din Deva
Articolul următorJudecătorii hunedoreni, „sufocați” de dosare, și în 2018