Bărbatul arestat preventiv după ce a tâlhărit un călător în tren, între staţiile Deva şi Simeria, ar mai fi comis o faptă similară şi înainte, spun poliţiştii hunedoreni.

Cu câteva zile înainte de a-l tâlhări pe pasagerul din tren, hunedoreanul, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Brănişca, ar fi atacat un bărbat pe o stradă din Deva.

Oamenii legii zic că, partea vătămată se deplasa pe strada Avram Iancu, din municipiu, când, la un moment dat, a fost imobilizat din spate și lovit în zona feței de suspect care i-a luat telefonul mobil și suma de 800 de lei, după care a fugit, la adăpostul întunericului. „Poliţiştii Biroului Investigații Criminale au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma cercetărilor efectuate, au identificat, în acest caz, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Brănișca, recidivist (arestat preventiv în altă cauză, respectiv o infracţiune de tâlhărie comisă în data de 15 februarie.2019, asupra unui bărbat care călătorea cu trenul de la Stația Deva la Stația Simeria)”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.

Poliţiştii mai spun că vor continua cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Articolul precedentUn institut de cercetare din țară cumpără un hotel
Articolul următor„Ochi de sticlă” deasupra Parcului Național Retezat