A participat la o competiţie gastronomică de anvergură şi a luat toate premiile ce puteau fi obţinute. Este vorba despre deveanul Mircea Toderaş, multiplu medaliat la Campionatul Internaţional de Pizza şi Paste.

Evenimentul s-a desfăşurat, zilele trecute, la Redal Expo în Sibiu, şi a reunit aproximativ 60 de bucătari din mai multe ţări. Bucătarul -chef Mircea Toderaş, din Deva, a impresionat juriul format numai din somităţi în domeniu cu deliciile pe care le-a preparat. Tânărul s-a întors acasă cu cupa din aur şi cinci medalii, din care două din aur, alte două din argint și una din bronz.

Mircea Toderaş este patronul unei celebre pizzerii din Deva şi un adevărat profesionist în pregătirea acestui preparat atât de îndrăgit şi de consumat de aproape toată lumea. Cu o experienţă de aproape 14 ani în spate, în mânuierea aluatului, a ajuns să îl ridice la rang de artă. Face acest lucru cu multă pasiune şi talent nefiind pentru prima dată când deveanul este medaliat internațional pentru performanțele sale culinare primind aprecierea din partea unor renumiți bucătari.

La Campionatul Internațional de Pizza și Paste a fost invitat pentru a doua oară, după ce anul trecut „a dat gata” juriul acestui eveniment destinat profesioniștilor, preparând o delicioasă pizza cu aur, care ulterior a apărut într-o prestigioasă revistă din America.

Și de data aceasta, cunoscutul și talentatul pizzer din Deva a reușit să se remarce între cei aproximativ 60 de concurenți, sosiți la Sibiu, din mai multe colţuri ale României, dar şi din alte ţări, între care Bulgaria, Grecia, Polonia sau Italia. S-a gătit „la foc continuu”, atât pizza, cât şi paste.

Pizzerul din Deva a pregătit mai multe feluri de pizza şi paste, cea mai spectaculoasă fiind pizza alternativă, cu anghinare, ciuperci, piept de pui şi prosciutto crudo pe deasupra, preparată după o tehnică specială.

Deveanul a povestit că a avut parte de o experiență extraordinară în urma participării, pentru a doua oară, la acest eveniment gastronomic de anvergură internațională.

Campionatul Internațional de Pizza și Paste s-a desfășurat sub egida „Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019”.

Articolul precedentImportante sume de bani are de recuperat Consiliul Județean Hunedoara
Articolul următorNereguli descoperite de auditorii Curții de Conturi pe drumul spre Pasul Vâlcan