Hai, flăcăi, în piţărăi / cu straiţa după ţipăi, / piţărăii Domnului / nu vă dare-ţi somnului!…
Urările pițărăilor s-au auzit pe la toate casele de creștini din Valea Jiului, în special în satele momârlănești tradiționale, pe Sălătrucul Petroșaniului, la Cimpa ori în Jieț din orașul Petrila.
Nu încape îndoială că folclorul obiceiurilor de iarnă la români este, prin frumuseţe şi diversitate, cel mai frumos din lume. Așa cum nu e loc de tăgadă că, în rândul acestora, frumoasele obiceiuri de Crăciun ale momrlanilor din satele Văii Jiului, sunt la loc de cinste în tradiția autentică a românilor.
De Crăciun, pițărăii au colindat în satele din jumătatea de Est a Văii Jiului, după datină. La Petrila, în fruntea cetelor de pițărăi s-au aflat și primarul Vasile Jurca, viceprimarul Dorin Curtean dar și alți oameni de vază ai localității. Pentru că în Petrila, trupa de piţărăi e formată din floarea satului pe parte bărbătească, iar ceata ce duce falnicele steaguri e formată din mândri flăcăi ai satului.
În ce constă tradiția Pițărăilor. În lucrarea sa dedicată acestui frumos obicei al momârlanilor, etnologul petrilean Dumitru Gălățan-Jieț explică întregul ritual. Potrivit scriitorului petrilean Ioan Dan Bălan, colindul piţărăilor nu poate fi încadrat în nicio ”grupă” clară de colinde.
”Este un obicei deosebit, aparte, pentru jieţeni, toţi petrilenii, toţi momârlanii din Estul Văii Jiului şi nu numai pentru aceştia ! Chiar cu o anume vinovăţie din partea noastră, notăm că simplitatea, laconismul daco-getic al replicilor, steagurile “construite” pe cruce şi împodobite, reprezintă o replică normală, sănătoasă şi cuminte faţă de fastul şi opulenţa crailor, iar costumaţia tradiţională ne face să credem că există (încă un argument !) chiar de dinaintea perioadei creştine, că obiceiul se ţinea în data de 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, în ziua de încheiere a Saturnaliilor, şi că, cele « împrumutate » de la legiunile romane nu au acoperit nici pe departe spiritul, duhul pământului străbun, daco-getic, astăzi şi aici momârlănesc…”, explică scritorul Ioan Dan Bălan.
