La sediul Direcţiei Generale de Implementare a PNRR au fost semnate cinci contracte de finanţare pentru tot atâtea proiecte întocmite şi depuse de Primăria Hunedoarei.
 
Primarul Dan Bobouţanu şi reprezentaţii Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei au semnat trei contracte de finanţare pentru trei proiecte ce vizează reabilitarea energetică a opt blocuri de pe Pietonala Corvin şi a câte două blocuri – turn de pe b-dul Mihai Viteazul (blocurile B4 şi B5), respectiv strada Trandafirilor (blocurile 24 şi 35). Valoarea totală a acestor trei proiecte este de aproximativ 9,3 milioane de euro.
 
Cel de-al patrulea contract de finanţare semnat vizează proiectul prin care, în parteneriat cu Primăria Teliuc, Primăria Hunedoarei urmează să cumpere 4 autobuze electrice noi, deservite de 6 staţii de încărcare, vehicule care să circule pe ruta dintre cele două localităţi amintite. Proiectul are o valoare totală (cu TVA) de 2,3 milioane de euro.
 
Al cincilea proiect pentru care s-a semnat contractul de finanţare este cel prin care va fi actualizat în format digital Planul Urbanistic General al municipiului şi va fi întocmit şi un Plan Urbanistic Zonal pentru zona adiacentă Castelului Corvinilor. Valoarea acestui proiect (cu TVA) este de aproximativ 580.000 de euro.
 
„Planificarea corectă este obligatorie în orice demers privind administraţia publică locală. Ne gândim la viitor, nu ne rezumăm să implementăm proiectele pe care le avem acum, efectiv, în lucru. Lucrările mari cu finanţare europeană care se văd acum în oraş sunt făcute în baza unor proiecte scrise şi trecute prin procedurile legale de rigoare în perioada 2016-2019. Acum începem să depunem noi proiecte şi să semnăm contracte de finanţare pentru următorii 5 – 7 ani. Este abia începutul unei noi serii de iniţiative ale Primăriei pentru care încercăm să obţinem bani europeni”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentMotivul pentru care astăzi trebuie neaparat să bei un ceai
Articolul următorAmenzi și marfă confiscată la transportatorii și comercianții de lemne, în județul Hunedoara