O nouă ediție a Festivalului -Concurs de Interpretare vocală a cântecului popular românesc, dedicat celui mai cunoscut interpret de folclor din județul Hunedoara, regretatul Drăgan Muntean, va avea loc la Deva. Soliști de muzică populară atât hunedoreni, cât și din alte zone ale țării, vor participa la acest eveniment ajuns, anul acesta, la ediția a opta.

Festivalul va avea loc pe 13 aprilie, pe scena Teatrului de Artă din Deva, iar Gala Laureaților se va desfășura în ziua următoare, respectiv pe 14 aprilie. La concurs sunt invitaţi să participe interpreți ai folclorului muzical românesc, din țară și de peste hotare, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani.

Scopul manifestării este descoperirea și promovarea de tinere talente, precum şi punerea în valoare a cântecului popular din diferite zone ale ţării. Festivalul este destinat tinerilor interpreţi amatori, solişti vocali de muzică populară, dornici și preocupați să culeagă şi să interpreteze cântece populare autentice româneşti”, spun organizatorii.

Acompaniamentul concurenţilor şi al interpreţilor invitaţi în recital va fi asigurat de către orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” al Centrului de Cultură si Artă al judeţului Hunedoara, condusă de dirijor prof. Gheorghe Cîlţea. Juriul va fi compus din personalităţi marcante, specialişti în domeniul etnografiei şi folclorului muzical. Înscrierea în concurs se va face până la data de 2 aprilie 2019.

Festivalul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara și Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara.

 

Articolul precedentWeekend plin în stațiunile montane din județul Hunedoara
Articolul următorJudețul Hunedoara a intrat cu două orașe în competiția „Hai în Pauza de Mișcare”