3000 de diabetici din orașul Hațeg nu vor mai fi nevoiți să facă naveta la zeci de kilometri pentru rețetele medicale sau pentru consultațiile lunare. Asigurarea unui act medical la cele mai înalte standarde și accesibil tuturor pacienților este un deziderat al primarului orașului Hațeg, Adrian Marcel Goia, dar și a conducerii Spitalului orășenesc Hațeg.

Pentru a veni în sprijinul pacienților care suferă de diabet, dar și alte afecțiuni asociate, începând cu luna februarie, la unitatea medicală va funcționa un cabinet medical specializat. În cadrul Spitalului orășenesc Hațeg, începând cu data de 07.02.2019 se extinde oferta serviciilor medicale, prin deschiderea “Cabinetului de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice”.

“Prin deschiderea acestui cabinet, aproximativ 3000 de pacienți cunoscuți cu acest diagnostic nu vor mai trebui să se deplaseze la Deva, Hunedoara sau Petroșani, unde erau arondați ăână în prezent”, arată primarul orașului Hațeg, Adrian Marcel Goia.

Autoritățile locale îi anunță pe cetățenii localității, dar și pe cetățenii comunelor învecinate asupra faptului că se pot adresa Spitalului Orășenesc Hațeg la cabinetul medical care se află în Ambulatoriul Integrat pentru a fi luați în evidență, pot fi consultați și pot beneficia de tratament.

 

Articolul precedentDoi sportivi și o sanie care bagă zâzanie. Conflict între Avram Iancu și Levente Polgar
Articolul următorCirc în toată regula în CL Deva. Vorbe grele, între Mareș și Oancea