Circ în toată regula în CL Deva. Vorbe grele, între Mareș și Oancea

Scandal monstru în ședința de Consiliul Local (CL) de astăzi, de la Primăria Deva. Fostul viceprimar al orașului, Răzvan Mareș, actualmente consilier local, și primarul municipiului Florin Oancea s-au certat iar. Între cei doi a avut loc un schimb de replici acide, pe subiectul telecabinei de pe Cetatea Devei, dar și a gunoaielor din oraș. S-a lăsat cu multe reproșuri , și de o parte și de cealaltă, dar și cu amenințări cu judecata.

Cearta, de astăzi, din timpul ședinței CL Deva, dintre primarul municipiului Deva, Florin Oancea, și consilierul local Răzvan Mareș, fost viceprimar al orașului, a demonstrat că, încă, mai mocnește conflictul mai vechi apărut între cei doi.

Răzvan Mareș l-a luat întrebări pe Florin Oancea cu privire la starea în care se află, la ora actuală, telecabina de pe Cetatea Devei, care nu mai funcționează din toamna anului trecut, dar i-a imputat edilului șef al urbei și problema gunoaielor neridicate din unele cartiere ale orașului.  Edilul șef al urbei a explicat ce măsuri au fost luate de municipalitate atât în privința telecabinei de pe Cetatea Devei, cât și împotriva noului operator de salubritate. „Nu ne puneți nouă în spate de ce nu respectă clauzele contractuale operatorul. Noi, ceea ce ține de primărie, prin Poliția Locală -singura pârghie coercitivă prin care putem să aplicăm amenzi pentru neridicarea gunoiului de pe domeniul public. În rest, nu avem nicio altă pârghie! (…) Eu cred că lucrurile vor intra în normalitate”, a spus primarul municipiului Deva.

Spiritele s-au încins și mai tare pe parcursul discuțiilor, primarul Devei cerându-i fostului viceprimar să nu mai facă politică și să „inducă oamenii în eroare”. „Eu țin cu oamenii!”, a replicat Răzvan Mareș. „Iar ești ipocrit, domnule! N-au nicio tangență cu cetățenii din municipiul Deva, doar interese personale. Și dacă un an am tăcut, nu o să mai tac, o să spun care e interesul dumneavoastră, domnule consilier”, i-a spus Oancea lui Mareș.

Disputa s-a încheiat după ce Răzvan Mareș i-a spus lui Florin Oancea că îl va acționa în instanță pentru toate afirmațiile pe care le-a făcut.

Conflictul dintre Răzvan Mareș și Florin Oancea este cunoscut și mai vechi. Din cei mai buni prieteni, aceștia au ajuns cei mai aprigi dușmani. Neînțelegerile politice dintre cei doi au apărut la scurt timp după ce Florin Oancea a câștigat mandatul de primar al municipiului Deva, în toamna anului 2017. Deși, în campania electorală „au bătut palma” și arătau că împreună fac o echipă, lucrurile nu au fost deloc așa.

Articolul precedentFac naveta la zeci de kilometri pentru rețete medicale sau tratament de specialitate
Articolul următorMașina unui preot neamț, rămasă în pană lângă Sarmizegetusa Regia. SCRISOARE de mulțumire pentru jandarmii montani