Consiliul Local Hunedoara a aprobat astăzi, într-o şedinţă extraordinară, acordarea de premii în bani celor patru elevi din municipiu care, în ultima perioadă, au avut rezultate excepţionale.
Este vorba despre Andreea Şoie, eleva Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” care a obţinut medalia de aur la ultima ediţie a Olimpiadei Europene de Geografie. Andreea va primi suma de 10.000 de lei iar profesoara care a ajutat-o să se pregătească, doamna Mihaela Sanda Sopincean, va primi suma de 5.000 de lei.
Premii în valoare de 5.000 de lei fiecare vor fi acordate şi celor trei absolvenţi de liceu din municipiul Hunedoara care au obţinut media 10 la Bacalaureat: Anda Georgiana Sofian şi Erin Hera Susanyi – de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu”, alături de Rami Mihai Cristescu – de la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”.
„Am iniţiat acest proiect de hotărâre pentru că am fost, de la bun început, convins că performanţa în educaţie poate fi stimulată şi prin astfel de gesturi. Încercăm să facem în aşa fel încât premiile să fie direct proporţionale cu rezultatele obţinute. Cu Andreea Şoie am reuşit să mă întâlnesc şi să discut câteva minute. Abia aştept să-i cunosc şi pe cei trei absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Sursa: Realitatea de Hunedoara