Secția de Etnografie și Artă Populară Orăștie, din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează expoziția temporară „Culoare și sacralitate”.
„Demersul muzeal, având ca și nucleu colecția de icoane aflată în patrimoniul secției, își propune un discurs privitor la apariția picturii, materiale și tehnici, aspecte artistice, magice și religioase, plecând de la ideea că arta străveche reprezintă o treaptă a umanizării. Împreună cu valoroase exponate, unele restaurate, vor fi expuse și câteva piese ale unor artiști contemporani din Orăștie și Laz, continuatori ai iconografiei tradiționale”, menționează cercetător științific dr. Mihai Căstăian, șeful Secției de Etnografie și Artă Populară Orăștie.
Vernisajul va avea loc joi, 21 noiembrie 2019, orele 17:00, la Muzeul din Orăștie, strada Aurel Vlaicu, nr.1. Expoziția va putea fi vizitată, de marți până duminică, între orele 9.00-17.00