Clădirile primăriei din orașul Uricani au fost incluse într-un proiect pe fonduri europene. Obiectul contractului este constituit de prestarea servicii de proiectare, verificare tehnică a proiectării și asistență din partea proiectantului privind proiectul „Eficiența energetică cladiri publice, orașul Uricani, judet Hunedoara”. Valoare estimată a contractului este de 243.000 lei, fără TVA.

 

Obiectivul general îl constituie îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice, în scopul reducerii pierderilor energetice și implicit scăderea costurilor cu energia termică prin reducerea pierderilor de caldură. Clădirile vizate de proiect sunt cele în care își desfășoară activitatea funcționarii publici, respectiv clădirile primăriei.

“Cele 2 clădiri ale primăriei, corp A și corp B vor beneficia de lucrări de intervenție la anvelopa acestora și a instalațiilor de încălzire, de preparare a apei calde de consum și de iluminat, care vor avea ca scop creșterea performanței energetice”, arată documentația.

Pentru cele două clădiri se vor efectua lucrări de reabilitare fațadă parte opacă, reabilitare fațadă parte vitrată, planșeu peste subsol, izolare terasă, aducerea terenului la starea inițială, alimentarea cu energie termică pentru preparare apă caldă prin montarea de panouri solare pe acoperiș (10 panouri) și refacere rețea distribuție apa interior.

 

 

 

Articolul precedentUn pas important pentru reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură din Orăștie
Articolul următor“Vistieria” Devei mai plină cu aproape o jumătate de milion de lei din vânzarea biletelor la telecabină