Utilizarea tehnologiei informației constituie și pentru operatorul serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare din Valea Jiului o preocupare constantă. Implementarea unor programe informatice specifice atât în monitorizarea sistemului de alimentare cu apă și a celui de canalizare, precum și în gestionarea relațiilor cu clienții, în promovarea activității companiei și în utilizarea unor mijloace moderne de plată a facturilor sunt tot atâtea activități pe care colectivul de specialiști IT din cadrul Serviciului Tehnologia Informației din cadrul Apa Serv Valea Jiului le desfășoară cu succes.

Din acest motiv, în urma analizei efectuate lună de lună de către echipa managerială a ASVJ, în cadrul proiectului de mobilizare și fidelizare al salariaților, aduce în prim-plan, la finalul lunii februarie 2019, tocmai acest colectiv important în angrenajul Apa Serv.

In aceste zile, în urma ședinței de bilanț, premiul cuvenit pentru ”Colectivul lunii februarie” a fost înmânat echipei din cadrul Serviciului Tehnologia Informației al Apa Serv, colectiv format din: Cristian Ștefan Hanna, Doru Dragoș Deoancă, Cosmin Tiberiu Kovacs, Florentina Suciu, Camelia Maria Ile și Felicia Elena Vitan.

Mai mult, șeful Serviciului Tehnologia Informației de la Apa Serv, ing. Cristian Ștefan Hanna a fost distins și cu premiul cuvenit ”Angajatului lunii februarie”. Alături de acesta, calificativul de ”Angajat al lunii februarie” de la Apa Serv le-a revenit, de asemenea și lui Mitică Hoțescu – lăcătuş mecanic în cadrul sectiei apă canal Petrila, respectiv lui Marcel Mitran – inginer în cadrul serviciului Corp Control.

Articolul precedentTranselectrica a finalizat o investiție în județul Hunedoara
Articolul următorO nouă premieră la Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroșani