Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara a aprobat toate cererile pentru procurarea de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu aflate pe lista de așteptare până la data de 02 noiembrie, inclusiv, au anunțat reprezentanții instituției.
La începutul lunii noiembrie, CAS Hunedoara a emis un număr de 636 de decizii de aprobare pentru procurarea/închirierea de dispozitive medicale, în valoare totală de 549.000 lei.
„După primirea deciziei, pentru procurarea dispozitivului medical, asiguratul, în cazul dispozitivelor la comandă (inclusiv pentru protezele auditive), sau, în cazul dispozitivelor medicale care nu sunt la comandă, asiguratul sau unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal în acest sens de către asigurat, trebuie să se adreseze în perioada de valabilitate a deciziei, unuia dintre furnizorii din lista furnizorilor de dispozitive medicale evaluați, cu care casa de asigurări de sănătate a încheiat contract (lista este atașată deciziei de aprobare transmisă de CAS Hunedoara), cu următoarele documente: decizia de aprobare și prescripția medicală”, precizează reprezentanții instituției.
De reținut este faptul că, termenul de valabilitate al deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical este de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia de către CAS Hunedoara. Din acest motiv, reprezentanții instituției, fac un apel la toate persoanele care au primit deciziile să se prezinte, în cel mai scurt timp, la unul dintre furnizorii menționați pe spatele deciziei pentru a-și ridica dispozitivul medical aprobat.