Un agent de poliție, de la „Ordine Publică” din municipiul Hunedoara, a prins în flagrant un hoț. Omul legii l-a observat pe individul ce acționa în interiorul unei mașini, în timp ce se întorcea spre casă de la serviciu.

Agentul șef adjunct Cristian Popa, căci despre el este vorba, l-a observat pe individ în timp ce acesta opera în interiorul unei mașini parcată pe o stradă din Hunedoara.

Deşi se afla în afara orelor de program, polițistul l-a prins pe autor, după care şi-a chemat în sprijin colegii din cadrul Poliției Hunedoara. „Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit că cel în cauză, un minor în vârstă de 16 ani, din Hunedoara, a pătruns în interiorul autoturismului parcat, care avea portierele închise (dar neasigurate), însă nu a reuşit să sustragă nimic, fiind surprins în flagrant de agentul de poliţie. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

 George Cristian Popa, în vârstă de 33 de ani, lucrează în poliție din anul 2006. Acesta este absolvent al Școlii de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj -Napoca. De șapte ani, lucrează ca polițist în cadrul Biroului de Ordine Publică Hunedoara.

Pentru modul cum a acționat, el a fost felicitat de conducerea poliției hunedorene.

Articolul precedentCAS Hunedoara: Au fost aprobate toate cererile pentru procurarea de dispozitive medicale
Articolul următorSistemul informatic al cazierului și-a revenit. Documentele, eliberate din nou