Capacitatea de cazare a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva pentru bolnavii infectaţi cu COVID-19 a crescut la 350 de paturi, pentru moment fiind ocupate circa 200 dintre acestea, în principalele secţii ale unităţii medicale, a declarat vineri primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

„Putem spune că astăzi capacitatea a crescut la circa 350 de paturi, iar numărul persoanelor bolnave este sub 200. Deci, peste 150 de paturi sunt în aşteptare în condiţiile în care – sper să nu fie cazul – vor fi mai multe îmbolnăviri în perioada următoare”, a spus Oancea.

Edilul local a menţionat că ţine legătura zilnic cu comandantul militar al spitalului şi a apreciat că „lucrurile sunt ţinute sub control” de echipa de conducere a unităţii sanitare.

„Lucrurile sunt stabilizate, s-au creat circuitele necesare. S-a rezolvat şi problema cazării cadrelor medicale. (…) Nu au fost creşteri exponenţiale care să ducă la blocaje ale activităţii spitalului”, a apreciat primarul municipiului Deva.

În opinia sa, măsurile luate de conducerea militară a SJU Deva au fost bune, primarul apreciind că metodele aplicate de echipa de militari ar trebui respectate şi după revenirea unităţii sanitare la un management civil.

SJU Deva a intrat sub management militar din data de 8 aprilie, după ce fosta echipă de conducere şi-a prezentat demisia din funcţii.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Deva, că Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va mai rămâne sub management militar „cât va fi nevoie”, el arătând că unitatea medicală dispune acum de stocuri de medicamente şi echipamente medicale, iar circuitele medicale sunt funcţionale, informează AGERPRES

Articolul precedentDosar penal deschis la căminul de bătrâni din localitatea Baia de Criş
Articolul următorAvertizare meteorologica COD GALBEN în județul Hunedoara