Angajările de la INSEMEX au fost mereu puse sub semnul întrebării. În ultimii ani, mai multe persoane au fost angajate la institutul de cercetare din Petroșani. Una dintre aceste persoane este Cristian Nicolescu, fost director tehnic al Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului.

Cristian Nicolescu a fost angajat, la începutul anului, pe post de inginer minier -asistent de cercetare științifică în cadrul INSEMEX. Numai că la câteva luni de la angajare acesta a fost avansat direct la gradul de cercetător 3. Potrivit informațiilor, Cristian Nicolescu nu îndeplinea condițiile necesare pentru a fi avansat.

Potrivit Legii “funcțiile de conducere în activitatea de cercetare-dezvoltare se ocupă prin concurs„.

Pentru ca Cristian Nicolescu să poată ocupa funcția de șef compartiment cercetare-dezvoltare, acesta trebuia să dețină un grad specific de cercetător. Iar problema s-a rezolvat.

În plus, potrivit legislației în vigoare, în ceea ce privește avansarea lui Nicolescu s-a sărit un pas. Acesta a fost angajat pe post de asistent de cercetare științifică, iar următoarea funcție de cercetare este cea de cercetător științific. Abia după această treaptă se ajunge la cea de cercetător științific gradul III.

Legislația prevede și care sunt condițiile minime de experiență profesională pe care trebuie să le îndeplinească persoanele supuse evaluării pentru activitatea de cercetare științifică, astfel că “pentru cercetător științific gradul III, să aibă activitate de cercetare-dezvoltare în specialitate sau în învățământul superior de cel puțin 6 ani sau de 4 ani, în cazul candidaților care dețin titlul de doctor; pentru candidații care provin din afara învățământului superior sau a cercetării științifice, o vechime de 10 ani, sau de 8 ani, pentru candidații care dețin titlul de doctor”.

Aceiași lege prevede că “Gradele profesionale CS, CS III, IDT, IDT III, IDT II și IDT I se acordă prin decizie a conducătorului instituției sau al unițătii de cercetare-dezvoltare, pe baza rezultatelor obținute la concurs”.

Un concurs pentru angajarea mai multor cercetători a avut loc la INSEMEX în data de 7 mai anul curent.

 

 

Articolul precedentACŢIUNE CARITABILĂ| Peste 300 de copii sărmani au primit ghiozdane pline cu rechizite, din partea Episcopiei Devei şi Hunedoarei
Articolul următorSe asfaltează, în sfârșit, la intrarea în Deva, pe o porțiune dezastruoasă de pe DN 7