Lucrările de consolidare a drumului județean (DJ) 705A, cel care duce spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, au început în forță de astăzi, anunță conducerea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara.

Operatorul economic, care derulează contractul de întreținere a acestui drum județean, a mobilizat în teren șase utilaje și mai multe echipe de muncitori, conform celor de la CJ Hunedoara. Potrivit acestora, procedurile de curățare a albiei pârâului de pe Valea Albă au fost demarate, prin îndepărtarea trunchiurilor de arbori abandonate ori aduse de viituri, pentru ca ulterior să poată fi executate lucrările de consolidare a drumului în zona în care acesta a devenit impracticabil pentru circulația rutieră din cauza ruperii acostamentului și surpării terenului de susținere a șoselei.

În urma vizitei în teren efectuată, în această dimineață, administratorul public s-a declarat mulțumit de felul în care operatorul s-a mobilizat pentru executarea lucrărilor. „Astăzi, imediat după ședința Consiliului Județean, am mers, din nou, la fața locului, împreună cu reprezentanții firmei care se ocupă de întreținerea acestui drum județean, pentru a vedea ce trebuie făcut de urgență pentru a asigura accesul turiștilor, cu mijloacele auto, în acest important obiectiv turistic al județului nostru. Deja muncitorii s-au apucat de lucru și am primit garanții din partea constructorului că, în circa patru -cinci zile, acest drum va fi redeschis circulației, în condiții de siguranță”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Reamintim că, DJ 705A a fost închis, de miercuri seară, după ce drumul s-a rupt, din pricina unor viituri. Turiștii care vor să viziteze cetatea dacică Sarmizegetusa Regia pot face acest lucru, situl fiind deschis, însă, pentru aceasta sunt nevoiți să străbată ultimii patru kilometri pe jos. Și asta pentru că mașinile nu mai pot trece prin zona respectivă, până la finalizarea lucrărilor de reparație a drumului.

Articolul precedentGheorghe Falcă, la Deva, despre intrarea lui Rareș Bogdan în PNL: „Este un câștig”
Articolul următorAngajatorii nu găsesc forță de muncă