Peste 42.000 de lei, acesta este cuantumul amenzilor aplicate, în august, de polițiștii locali din municipiul Deva, cu aproape 6.000 de lei mai mult decât luna precedentă, potrivit raportului de activitate al instituției.
În total, polițiștii locali din Deva au împărțit, pe tot parcursul lunii august 2018, un număr de 451 de sancțiuni. Cele mai multe dintre acestea (96), în valoare de aproximativ 26.000 de lei, au fost aplicate pentru ulburarea liniștii și ordinii publice, comercializarea de produse pe domeniul public fără a putea justifica proveniența lor, depozitarea de deșeuri în alte locuri decât cele amenajate în acest scop, dar și persoanelor care au fost depistate cu cartea de identitate sau buletinul de identitate expirat.
Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a dat 30 de amenzi în valoare de 7.000 lei și 111 avertismente. Acestea au fost aplicate pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, circulația/staționarea vehiculelor și ocuparea abuzivă a locurilor de parcare închiriate/rezervate.
La rândul lor, polițiștii locali de la Serviciul Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială au aplicat 73 de amenzi în valoare de 9.200 lei și 31 de avertismente. Sancțiunile au fost date în urma verificărilor de către oamenii legii a activității societăților comerciale, a persoanelor fizice autorizate, producătorilor particulari, comercianților ambulanți și a teraselor care funcționează pe domeniul public. Polițiștii au verificat de asemenea: transportul și depozitarea deșeurilor, zonele verzi din intravilanul municipiului Deva, albiile râului Mureș și au efectuat pânde în locațiile unde au fost informați că se depozitează ilegal deșeuri.
Serviciul Monitorizare Video și Trafic s-a sesizat în luna august 2018, în 348 de cazuri pe: linie de ordine și liniște publică (124), circulație rutieră (209), disciplină în construcții (4), mediu (11), un număr de 8 fiind sesizări telefonice prin apelul unic de urgență 112. Au fost verificate în baza națională de date 174 de persoane și autovehicule.